Parohia "Adormirea Maicii Domnului" Cluj-Napoca

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj Napoca se circumscrie geografic aproximativ in hotarele vechiului sat Mănăştur, astăzi cel mai mare cartier al municipiului Cluj-Napoca.

Satul Mănăştur este atestat documentar în secolul al XIII-lea, dar sunt dovezi care ne sugerează rădăcinile sale mult mai adânci în istorie.

Deşi nu avem date despre organizarea bisericească de aici din acele vremi, prin analogie, putem sa mărturisim că românii de la marginea cetăţii Clujului aveau Biserică, preoţi slujitori şi aparţineau canonic de ierarhia ortodoxă de dincolo de munţi, de vreun horepiscop sau de mănăstirea din Perii Maramureşului aşa cum însuşi hramul Bisericii ne-o sugerează.

Din scrisoarea [1] adresată regelui Sigismund în anul 1656, de Conrad Iacob Hildebrandt, care a însoţit solia suedeză ce a venit în Transilvania la Principele Rakotzy Gheorghe II, trimişi de regele Gustav al Suediei, pentru a încheia alianţă cu acesta, împotriva Poloniei rezultă că, în Mănăştur exista la anul 1656 o biserică bine organizată un preot pentru românii ortodocşi de aici şi casă parohială.

Confirmarea celor mai sus menţionate o face inscripţia de pe o piatră funerară: „Aici zace Aneta Bodea, fiica preotului, 1721” şi „Pomeneşte Doamne pe adormitul robul tău Andrei Elici şi Ion întru împărăţia Ta Amin. / Fiind acestora părinţi Pascu Simion şi Irina / au ridicat aceasta Sfântă cruce / An 1754, sep. 5 zile” [2].

Importanţa acesteia rezidă şi în informaţia că tatăl Anetei Bodea a fost primul preot cunoscut care a deservit la biserica de aici, fără să ştim dacă la data decesului fiicei sale era sau nu în viaţă.

La sfârşitul secolului al XVII-lea, negustorii macedo-români Pavel din Macedonia şi ginerele său Gheorghe Cristofor Literatul construiesc o mănăstire în satul din preajma oraşului Cluj – Mănăştur. În sinodul ţinut la Alba Iulia la 17 iunie 1696 li se recunoaşte calitatea de ctitori [3] din partea mitropolitului Teofil.

Uniatismul şi frământările religioase ce au avut loc în Transilvania după anul 1700 nu le-au fost străine mănăşturenilor. În deceniul al treilea al secolului al XVIII-lea, 469 de români ortodocşi din Mănăştur trec la religia greco-catolică, împreună cu biserica, în scopul obţinerii dreptului de emancipare naţională. În 1723 este menţionat ca protopop de Mănăştur Toma (Szvidovias?), care apare în documente în calitate de martor al donaţiei unui Minei [4]. Cinci ani mai târziu, apare ca inculpat şi „condamnat de sinodul general şi pedepsit cu înlăturarea din funcţie datorită gravelor excese pe care le-a comis”.

În perioada 15-18 noiembrie 1728, sub președinția lui Adam Fitter, rectorul Academiei Iezuite, a avut loc un sinod al bisericii unite, la care s-au formulat mai multe revendicări [5].

În anul 1733 în urma conscripţiei făcute din dispoziţia episcopului Inochentie Micu Klein, în Mănăştur era sediul protopopesc, biserică şi casă parohială. Biserica era deservită de doi preoţi Vasile protopop şi Precup” [6]. În anul 1756 îl găsim protopop al Mănăşturului pe Teodor Meheşi (1756-1795) [7].

În anul 28 martie 1848 la casa parohială s-a ţinut o consfătuire a fruntaşilor români condusă de Florian Micaş şi Iosif Hodoş.

Între anii 1813-1845 sunt consemnaţi Grigore Lobonţ, căruia i-a urmat Nicolae Pop (1845-1893), iar între anii 1893-1948 Valeriu Pop şi Clemente Pandrea [8].

Numărându-se între cei 38 preoţi greco-catolici semnatari ai actului de revenire la Biserica Ortodoxă, din octombrie 1948, preotul Emil Mureşan este numit paroh al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj Mănăştur.

De numele preotului Emil Mureşan se leagă ridicarea actualei Biserici parohiale [9]. Între anii 1950-1961 prin grija şi sub supravegherea sa, cu contribuţia financiară a mănăşturenilor şi a ajutoarelor aduse de la Bucureşti s-a construit actuala biserică. Ea este construită din beton şi cărămidă în stil bizantin sub formă de cruce având două turnuri unul în faţă si celălalt pe cupola centrală. A fost pictată de către pictorii Cornel Cenan şi Ioan Gavrilă. Iconostasul datează din anul 1754 şi provine de la Capela Episcopiei Greco-Catolice. Cuprinde 35 de icoane ce reprezintă prorocii, apostolii, praznicile împărăteşti. Ea a fost sfinţită de la 1 oct. 1961 de către episcopul Teofil Herineanu. Lui îi urmează pentru o scurtă perioadă Mircea Giurgiu (1972 -1977), Augustin Suciu (1974 – 1980), Ioan Sâncrăian (1977-1979) şi Ioan Pop.

Vreme de trei decenii preot paroh a fost Matei Popovici (1979- 2010).

Preoţi slujitori au fost: Iosif Ungur (1980-1986), pr.prof.dr. Stelian Tofană (1983-1990), Dorin Şova (1987- 2010).

Actualmente Parohia este slujită de: pr. dr. Hognogi Dănuţ Liviu – paroh, pr. Vasile Roman, pr. Prof. Dr. Dorin Ielciu, care dezvoltă în „tinda Bisericii” mai multe programe pentru copii şi tineret.

pr. dr. Paroh Dan Hognogi


[1] „Preoţii ortodocşi folosesc un instrument de lemn, pentru a chema pe credincioşi la biserică, adică o scândură de lemn de 4 coţi, groasă de 2-3 degete şi lată de ½ cot, dată bine la rindea, fără crăpături şi fără găuri, pe care o bat astfel cu mâna stângă, încât scoţând tonuri, când pline, când grave, când ascuţite, când dure, când rare, produc o melodie foarte plăcută, după toate regulile muzicale. Aşadar, când vor să dea semnalul pentru venirea la biserică, ortodocşii folosesc clopote de lemn (toaca). Am auzit întâia oară bătându-se toaca şi apoi am văzut-o de aproape în uliţa Mănăşturului din preajma Clujului, căci după ce dădea semnalul cu toaca, obişnuiam adesea să mergem şi noi la popa, care-şi avea locuinţa în curtea bisericii şi să asistăm la slujba bisericească. Toaca era atârnată la mijloc cu un lanţ de zidul bisericii. În această scândură bătea preotul în mod iscusit, cu un ciocan de lemn, odată o bătaie tare, pe care, apoi, înmulţea bătăile şi la urmă bătea atât de tare şi de des, încât sunetul se subţia din ce în ce, până nu se mai auzea deloc. Această muzică, din toacă de lemn, nu era neplăcută urechilor. Aşa ceva am auzit în Moldova… îndeosebi la Iaşi şi Suceava" - în Călători străini despre ţările române, vol V, p. 594.
[2] Prof. Dumitru Mureşanu, Prof. Emil Albu, op. cit., p. 213.
[3] St. Meteş, Mănăstirile Româneşti din Transilvania şi Ungaria. Vezi şi pr. Hognogi Dănuţ Liviu, Mănăstirile…
[4] Greta Monica Miron, Biserica Greco-Catolică din Comitatul Cluj în secolul al XVIII-lea, Presa Universitară Clujeană, 2007, p. 56-57.
[5] Amintim aici: eliberarea preoţilor uniţi de contribuţii, taxe, decime şi alte obligaţii iobăgeşti; eliberarea de sarcinile publice a dascălilor şi cântăreţilor; încetarea arestărilor abuzive ale fiilor de preoţi. În Istoria Clujului, 1974, sub redacţia Acad., prof. Ştefan Pascu, p.190.
[6] Greta Monica Miron, op.cit., p.56 şi Prof. Dumitru Mureşanu. Prof. Emil Albu, op.cit., p. 214.
[7] A fost fiu de iobag, absolvent al Colegiului Iezuit din Cluj, apropiat al scaunului episcopal de la Blaj. A avut o familie numeroasă din care i-a urmat ca succesor Avram Meheşi (1795-1803), cunoscut pentru bunele sale sentimente patriotice şi Fundaţia ce i-a purtat numele „Avram Meheşi”. Un alt fiu al protopopului Teodor Meheşi a fost Iosif cel care a ajuns secretar a Cancelariei aulice a Transilvaniei din Viena. El a mijlocit înaintarea Suplexului românilor la împărat (1791).
[8] În interiorul altarului Bisericii „Adormirii Maicii Domnului” pe peretele dinspre răsărit se află o placă inscripţionată cu numele unora dintre slujitorii altarului: „Aici zac osemintele preoţilor şi familiilor lor:Grigore Lobonţiu,Iosif Lobonţiu, Nicolae Pop, Valer şi Valeria Pop, Beniamin şi Cornelia Rusu, Emil şi Maria Pop şi preot Valer Muste”
[9] S-a născut la 28 nov. 1906 în localitatea Bârsău Mare, pe Someş. După absolvirea teologiei şi căsătorie a fost hirotonit preot la 2 nov. 1930, activând pentru o scurtă perioadă (1 ian. 1931 - 1 martie 1931) la parohia Borşa Clujului. Începând cu 1 martie 1931 a fost transferat la Dăbâceni, Dej – unde şi-a desfăşurat activitatea preoteasa până la 15 aprilie 1948 când cu excepţia perioadei Dictatului de la Viena, când a fost expulzat în România. Din 15 aprilie 1948 până la 1 martie 1949 îl găsim preot în satul natal Bârsău Mare. Numărându-se între cei 38 de preoţi greco-catolici semnatari ai actului de revenire la Biserica ortodoxă din octombrie 1948, preotul Emil Mureşan a fost numit la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj – Mănăştur (1 martie 1949 – 12 martie 1972) până la pensionare.