La Conu Iancu

Fiind niște romantici incurabili, în primăvara anului 2013 cutreierând vechile mahalale bucureștene am descoperit între biserica Sf. Vineri și vechiul târg al "Moșilor", nu departe de casa în care a locuit poetul Mihai Eminescu, în mahalaua de la Hala Traian, o casă "art-nouveau" construită la 1907, monument istoric, parcă desprinsă din opera lui I.L. Caragiale. Printr-un exercițiu de imaginație imediat ne-au revenit în fata ochiului, ca într-un film al vremurilor de mult apuse, boierii înzorzonați, domnițele venite de la Paris, mușterii cârciumilor si bodegilor de altădată, vechile zahanale cu scrumbie atârnată la soare și vinul galben de Mizil beut în oale de lut pentru "răcorirea trupului și minții", cum spunea și Brezeanu, actorul favorit și prietenul lui Nenea Iancu într-o întâlnire la bodega Tripovici: "lucrez coane Iancule..., cu o galbenă de Mizil... de la Mareș, sosită astăzi... Ce să zic? Te înfioară..."

Grădina Stravi - Grădina de Vara Pariziană:

Cunoscând faptul că, la vremea anilor 1880-1890, comediile lui I.L. Caragiale au putut fi văzute foarte des pe scenele grădinilor de vară bucureștene, autorul interzicând prezentarea pieselor sale pe scena Teatrului National, am creat pentru mușterii noștri "jardin parisiene". O gradină de vară de 120 locuri, unde printre o mare diversitate de plante mediteraneene (portocali, lămâi, mandarini) cu un mobilier din fier forjat, care înconjoară scena centrală, dedicată evenimentelor muzicale și teatrale, puteți poposi în zilele toride de vară pentru a urmării atât spectacolele, cât și a lua prânzul sau cina la o discuție literară sau despre 'politichie', la fel cum și nenea Iancu poposea în grădina "Rașca" sau "La Union", povestind despre aceasta din urmă cum jupan Dumitrache cu soția sa Veta și cumnata sa Zita se ducea la 'varieteu' să vază comediile 'alea' pe care le juca Ionescu.

Micul Paris

Situat la parterul clădirii și decorat în stil 'Belle-Epoque' cu o capacitate de 50 locuri am creat acest spațiu influențați de Bucureștiul franțuzit al secolului XIX, de modul cosmopolit al boierilor și domnițelor trăite la Paris, de literatură, modă și ambientul parizian. Pentru acest motiv călătorii au numit la acea vreme Bucureștiul "Micul Paris" sau "Parisul Balcanilor". Un loc creat pentru delectarea simțurilor, cu mâncăruri alese și vinuri fine și atent selecționate, la fel cum nenea Iancu în pelegrinările lui prin cârciumile bucureștene poposea la "Iancu din Blănari" pentru vestitele antricoate de vită în floare presărate cu cimbru, pentru icrele negre și murăturile cu vanilie și usturoi, delicii care au poposit și pe masa suveranului Carol al II -lea sau "la Gherghiceanu" pentru vestitele sale vinuri despre care dramaturgul spunea: " asta e Gherghiceanu! Farmacie, nu cârciumă! ...drojdie ca la Gherghiceanu nici la Paris nu găsești... să vezi curățenie și om cinstit... parol!"