Turnul Berarilor

Legenda spune ca prin aceste locuri isi ducea traiul badea Zimcu, om harnic si talentat, pentru care lemnul însemna viaţă şi viata insemna voiosie. Din mainile-i fermecate ieseau sculpturi dintre cele mai aratoase, dar mai fascinantă era berea spumoasa, proaspata si aromata, nemaiîntâlnită de localnici.
Tânăr si curios fiind, Zimcu îşi însoţea cu admiratie tatăl calarind neostenit în lung şi-n lat pădurile si munţii până la asfinţit, in cautarea materialelor potrivite pentru sculptat si construit. Fascinat de serile petrecute cu tatăl său alaturi de prietenii care se inzdraveneau cu câte-o olovina rece, si-a propus sa puna in practica pasiunea. Era atât de incantat de licoarea care ii veselea tatal, incat s-a visat preparand-o chiar el.
Hotărât să-şi realizeze visul, a luat calul cel mai puternic si a plecat in munti. A trecut Carpatii, a poposit in Ardeal, unde a gasit un meserias pentru constructia butoaielor din cupru, în care sa se faca fierberea malțului si hameiului. Tot in aceasta calatorie a invatat de la sasii transilvaneni modalitatea producerii berii adevarate.
Mostenind maiestria scupturii de la tatal sau, tanarul Zimcu si-a ales cele mai trainice lemne pentru a-si realiza un mic atelier in locul natal. Cu dibăcie şi foarte mult entuziasm, lucra de dimineata şi până seara la butoaiele uriaşe in care a jurat sa prepare o bere speciala cum nu se mai băuse vreodată pe meleagurile noastre.
Ani la rand a trudit să construiască micul atelier.
Zile şi nopţi, cu rabdare si pasiune, ascultand zumzetul şi freamătul berii, a reusit sa-si implineasca visul.
Într-o dimineaţă însorită de august, când berea ajunsese la maturatie si era numai bună de băut, primul oaspete de seamă care intră în atelierul modest, fu chiar tatăl sau. Apropiindu-se de butoaiele masive îşi turnă insetat halba cea mai mare cu bere, savurand din ea pana la ultima picatura. Cu sufletul la gură, Zimcu aştepta aprecierea, însă acesta lovind cu putere halba de masa de lemn, fără să scoată o vorbă, iese ca un fulger din atelier. Băiatul s-a framantat pentru tăcerea tatălui său, dar mare i-a fost mirarea când, vede intrand din nou tatăl însoţit de săteni si prieteni buni… cu toţii au venit pentru a gusta vestita bere.
Mult s-au mai veselit savurand din berea si bucatele proaspete, ascultand povesti cu haiducii de prin muntii Neamtului.
De atunci, seară de seară, ţărani si boieri, şi chiar oameni ai domnitorilor, veneau în micul atelier sa isi potoleasca setea cu berea naturala si proaspata preparata de Zimcu!
Visul lui era sa construiasca un loc incapator si aratos în care să se veselească atat localnicii cat si turistii, cu grinzi mari de lemn sculptate cu rabdare, piatră zdravănă si caramizi prelucrate si șlefuite manual pe ziduri, geamuri largi şi luminoase şi un turn înalt care să se vadă din depărtăre.
Își înhăma deseori calul și cutreiera munții Ceahlăului și Valea Bistriței, alegându-și materialele pentru o fabrică mai mare de bere, așa cum isi dorea.
Astăzi, o mână de oameni buni au continuat arta lui Zimcu, folosindu-i lemnul, pasiunea și rețetele, s-a născut Turnul Berarilor cu fabrica de bere artizanală, așa cum era odinioară “atelierul”. Ce vesel ar fi fost el astăzi dacă și-ar vedea visul împlinit!
Oamenii spun că încă-l mai zăresc sus pe turn, în serile cu veselie, răsucindu-și mustața, răcorindu-se cu o halbă de bere rece, iar vântul parcă adie vorbele sale:
“ Nu pot să văd viitorul, dar pot să-l aud. Şi aud halbele de bere cum se ciocnesc! “.